Complexul turistic 7 Crai este situat la poalele Muntilor Piatra Craiului, în Plaiul Foii, într-o zonă cu o priveliște deosebită spre Creasta Pietrei Craiului. Capacitatea maximă de cazare a participanților în tabără este de 76 de locuri (copii și profesori), repartizate în 28 de camere, după cum urmează:

Cabana Craiul Crailor cu o capacitate de 17 camere având pat matrimonial, paturi simple și baie proprie. Craiul Crailor are 60 locuri în camere cu baie proprie: 4 camere triple (un pat matrimonial și un pat simplu) și 13 camere cu 4 locuri (un pat matrimonial și un pat simplu supraetajat).

Cabana Tămaș are 5 camere – capacitate de 16 locuri și 3 băi.

Cabana Baciu are 3 camere – capacitate de 10 locuri și 2 băi.

Cabana Călineț are 3 camere – capacitate de 6 locuri și 2 băi.

Complexul are restaurant propriu, meniul taberei este propus de bucătar șef Bogdan, ținând cont de participanții în tabără care au intoleranțe sau alergii alimentare, ori cultura și religia nu le permit anumite alimente.

La Plaiul foii se ajunge din Zărnești – sunt 12 km între cele două puncte, iar drumul este foarte bun, asfaltat din 2017.

Din Plaiul Foii pot fi explorate diverse ture scurte, medii sau lungi. Copiii noștri vor fi antrenați și motivați să urce pâna la Refugiul Dianei, apoi să coboare la Schitul Colțul Chiliilor:

La cca. 1 km aval de „7 Crai”, pe V. Bârsa Mare, pe drumul de legătură cu Zărnești, marcat BR (traseul 36) găsim săgeata indicatoare spre refugiul Diana. Poteca  urcă printr-o pajişte lungă spre firul Văii Urşilor, traversând Valea Ciorânga Mare, cu izvor. După cca 15 min. părăsim poiana şi intrăm în întunecata Vale a Urşilor pe care urcăm neîntrerupt.

După aprox. 800 m, găsim un izvor temporar şi continuăm printre copaci. Urcăm cca. 150 m diferenţă de nivel, până la niște pereţi de stâncă ce formează mici grote, apoi ajungem în Poiana Curmătura Prăpăstiilor (1510 m), unde găsim refugiul semisferic Diana. Dintr-un punct de belvedere din apropiere se pot vedea împrejurimile, Plaiul Foii și orașul Zărnești. (sursa: Munții noștri)

Drumul nostru nu va fi nici intens, de dificultate redusă și fără factori mari de risc. Coborâm de la refugiu la Schitul de călugări „Colțul Chiliilor”. Vizităm schitul care datează din 1421 și care a fost construit cu scopul de refugiu împotriva turcilor și tătarilor. Acesta este săpat în stâncă și oferă o imagine cu adevărat spectaculoasă datorită formațiunilor ce seamănă cu un turn vertical. Călugării ne vor primi cu ceai cald și biscuiți.

Info drumeție din Plaiul Foii: Zărnești > Cabana Plaiul Foii (alt. 849 m) > Refugiul Diana (alt. 1480 m) > Brâna Caprelor > Șaua Padinii Închise (alt. 1955 m) > Creasta Nordică > Refugiul Vf. Ascuțit (alt. 2047 m) > Padinile Frumoase > Cabana Curmatura (alt. 1470 m) > Prăpăstiile Zărneștiului > Zărnești

Obiective turistice
  • satele Măgura și Peștera, care au o priveliște genială asupra Munților Bucegi și masivului Piatra Craiului
  • Prăpăstiile Zărneștiului (o plimbare cam de max. 1 oră prin chei, iar apoi se poate face un traseu lejer spre Cabana Curmătura)
  • Cascada 7 Izvoare și Lacul Scropoasa
  • Transbucegi
  • Parcul de aventură Wolf Park Adventure Zărnești – dispune de 4 trasee de dificultate progresivă și 6 tiroliene, lungimea totală a acestora fiind de aproximativ 2000 m.

În Zărnești este important să vizitezi Sanctuarul Urșilor Libearty, iar în apropiere este Cetatea Rășnov și Castelul Bran.