Sari la conținut
Tradiții · Rădăcini și povești

Simbolurile primăverii

O întâlnire cu tradițiile de Paște, prin culoare, simbol și creație: copiii descoperă povestea oului încondeiat și dau propriilor creații o semnificație.

„Un ou încondeiat nu este doar un obiect decorativ. Motivele și culorile lui spun povești despre natură, viață și speranță.”

📅 26-29 apr 2027 · 4 zile / 3 nopți 👥 Grup minim 20 de copii
▾

🥚 Ce înseamnă culorile de pe un ou încondeiat

„Simbolurile primăverii” este o tabără educațională dedicată descoperirii tradițiilor de Paște și a semnificațiilor pe care le poartă ouăle încondeiate.

Copiii vor afla de unde vine această tradiție, de ce oul este asociat cu renașterea și ce transmit culorile și motivele folosite în încondeiere. Vor avea apoi ocazia să lucreze ei înșiși, folosind tehnici și motive tradiționale.

Experiența continuă printr-un exercițiu de creație: fiecare copil își imaginează propriul motiv, pornind de la o idee sau o emoție pe care dorește să o exprime.

La final, lucrările sunt reunite într-o expoziție realizată împreună cu toți participanții.

  1. Descoperim
  2. Înțelegem
  3. Trăim
  4. Creăm
  5. Dăruim

🎯 Cele cinci etape ale taberei

🔍

Descoperim

De ce se încondeiau ouăle și ce marca obiceiul.

💡

Înțelegem

Descoperim semnificația culorilor și a motivelor întâlnite pe ouăle încondeiate.

🥚

Trăim

Copiii învață tehnicile de bază ale încondeierii și realizează propriile ouă.

✍️

Creăm

Fiecare participant imaginează un motiv propriu și îl transformă într-o creație personală.

🎁

Dăruim

Expoziția taberei, lucrările sunt reunite într-o singură expoziție.

🌼 4 zile / 3 nopți de culori, ouă încondeiate și primăvară

Program de dimineața până seara, cu supraveghere pe toată durata

Ziua 1

Sosirea

După cazare și acomodare, facem cunoștință cu tema taberei și pornim de la povestea oului încondeiat și legătura sa cu primăvara și sărbătoarea Paștelui.

Ziua 2

Culorile și motivele

Descoperim simbolurile întâlnite în tradiția încondeierii ouălor și aflăm ce spun culorile și motivele despre lumea în care au apărut.

Ziua 3

Motivul meu

După ce am descoperit modele tradiționale, fiecare copil își imaginează propriul motiv și îl transpune pe ou.

Ziua 4

Expoziția

Este momentul în care fiecare copil își poate vedea propria creație în relație cu lucrările celorlalți și poate privi, în ansamblu, ceea ce a fost construit pe parcursul taberei.

👨‍👩‍👧 Mesaj pentru părinți

„Simbolurile primăverii” îi apropie pe copii de o tradiție românească prin experiență directă. Ei nu doar află informații despre încondeiere, ci observă, întreabă, lucrează și creează.

Atelierele sunt completate de jocuri, activități în aer liber și timp petrecut împreună, astfel încât programul să păstreze un echilibru între învățare și experiența propriu-zisă a unei tabere.

✨ Cu ce pleacă acasă

  • Ouă încondeiate de el, cu motivele vechi
  • Un motiv propriu, pornit de la o idee sau o emoție personală
  • O mai bună înțelegere a simbolurilor și culorilor din tradiția încondeierii

Facilități incluse

Experiența taberei oferă:

  • 🛏️ Cazare 3 nopți
  • 🍽️ Toate mesele și gustările
  • 🎨 Atelierele și materialele
  • 👩‍🏫 Supravegherea pe toată durata programului
Sâmbăta de Sus, Brașov

Pensiunea „Belmonte”

📅 26-29 apr 2027
👥 Min. 20 - Max. 29 locuri
Sâmbăta de Sus, Brașov

Complex „Nicodor”

📅 26-29 apr 2027
👥 Grupuri peste 29 de participanți · 42 de locuri

Broșura Focul de Tabără

Ediția 2026-2027 · PDF

Descarcă Broșura Focul de Tabără, Ediția 2026-2027 (PDF)

Sau vezi toate ofertele direct pe site: aceleași informații, mereu la zi.

Rezervă un loc

Scrie-ne câți copii sunteți și ce vârste au. Îți răspundem cu fișa de înscriere și cu detaliile de transport.