Programul „Prietenie în natura urbană” urmărește să atingă obiectivele specifice coeziunii de grup.

Vârstă: 7-13 ani

Program: Luni-Vineri

Orar: 8:30 – 18:30

 

 

Modulul 1. Prienetie în natură

Prin diverse ateliere de comunicare și jocuri atingem pe rând obiectivele pentru ca în interiorul grupului să facilităm cooperarea, colaborarea și asocierea pentru scopuri comune. Jocurile de memorie, logică și creativitate pe lângă cele de motricitate și echilibru vor face parte din setul zilnic de activități.

Factorii interni care influențează coeziunea unui grup sunt:

  • sistemul normativ al grupului (stabilirea regulilor, cadrului și atmosferei) – cu cât este mai clar cu atât coeziunea este mai mare;
  • similaritatea dintre participanți – cu cât aceasta este mai mare cu atât coeziunea crește, amplificându-se comunicarea și interacțiunea membrilor participanț;
  • mărimea grupului – grupurile mici au un grad mai mare de coeziune.

Vom povesti despre ecologie urbană, despre legende urbane și istorie locală și le vom menționa zilnic într-un jurnal de călătorie pe durata taberei.

 

 


Toți participanții sunt invitați la „Ateliere serioase de joacă” care sunt reprezentate de cele 4 categorii de jocuri (d.p.d.v. antropologic):

jocuri de competiție (miza întrecerii implică strategii pentru a fi recunoscut ca cel mai puternic, cel mai curajos, cel mai inteligent, cel mai indemânatic învingător, improvizații spontane, șicane stânjenitoare, inconveniente tactice, perseverență etc.): Țară, țară vrem ostași, Leapșa, Lapte gros, Coarda, Statuile, Șotron, ș.a.m.d.

jocuri de rol sau jocuri de simulare (miza jocului depinde de acceptarea temporară a iluziei unui rol, jucătorii devenind ei însiși un personaj mitic, fantastic, realist etc. și conformându-se ca atare regulilor jocului și conveției asumate): Rândunică mută-ți cuibul, Baba Oarba, Rațele și vânătorii, Hoții și vardiștii, Popa prosu’, ș.a.m.d.

jocuri de dicție sau jocuri de cuvinte (la granița dintre jocurile de competiție și cele de rol): Păsăreasca, Frământările de limbă, Spânzurătoarea, Telefonul fără fir, Fazan, ș.a.m.d.

jocuri de vertij (impun distorsionarea percepției lucide specifică realității cotidiene și instaurează transă ludică haotică): Roaba, Datul în leagăn, Bătaie cu apă, Învârtitul pe loc, Roata, Elasticul, ș.a.m.d.

 


Este important ca fiecare participant să deţină următoarele materiale: ținută sport adecvată mişcării, o mapă, coli şi/sau un caiet, instrument de scris – pentru a păstra materialele primite, să poată colecta și nota informații pentru ateliere.